Poliția Română a lansat ultimele campanii din cadrul proiectului național de educație rutieră început în 2020, având ca temă, de data aceasta, siguranța rutieră a persoanelor vulnerabile: copii și vârstnici. Conceptele creative sunt semnate de Mercury360, iar strategia de comunicare și media este realizată de Asocierea Complete Media Grup - Best Advertising Worldwide, cu susținerea All Media Company.
În accidentele rutiere cu pietoni produse în ultimii 4 ani, la nivel național, au fost implicați 2.262 de copii, dintre care 483 au decedat, 1121 au fost răniți grav, iar 658 au suferit răni ușoare, traversarea neregulamentară fiind principala cauză. În același timp, cele mai multe decese în accidente rutiere ce implică pietoni se înregistrează în categoria de vârstă de peste 72 de ani, aproape de două ori mai multe victime decât cea de-a doua cea mai reprezentată categorie de vârstă: 61-66 de ani.
Campania are și o componentă educativă, prin care sunt transmise într-un mod simplu și direct, cele trei reguli de traversare a străzii într-un mod corect, cu scopul de a diminua riscurile la care sunt expuși pietonii.
„Campania își asumă responsabilitatea de a crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la siguranța copiilor și, totodată, de a-i îndemna pe părinți să joace un rol activ în protejarea acestora. Inspirată de profunzimea legăturii dintre mamă și copil, campania se bazează pe o idee puternică, întărită de cel mai frumos cântec dedicat unei mame. Cântec ce poate fi, din păcate, atât de ușor, ultimul.
Întrucât ambele teme au, încă din fașă, o sensibilitate aparte, și în cazul campaniei pentru vârstnici mesajul este unul încărcat de emoție. Adresat de această dată unui public matur, greu de convins și de educat, a fost necesar să apelăm la cel mai relevant resort pentru această categorie de public, aducând în prim plan perspectiva celor dragi.”, a declarat Liviu Țurcanu (Creative Director, Mercury360 & Mantia).
În fiecare zi, o persoană în vârstă este accidentată mortal.
„Oricât de dur sună statisticile, nu exprimă durerea prin care trec sute de familii în fiecare an. Campania adresată persoanelor în vârstă scoate la suprafață această emoție. Scaunul gol de la masa unei familii obișnuite devine un simbol puternic pentru toți vârstnicii care nu mai ajung acasă. Este o proiecție pentru ceea ce se poate întâmpla cu părinții și bunicii noștri, atunci când își asumă riscuri inutile și traversează neregulamentar.”, a declarat Loredana Hatingher (Business Director Mantia).
Desfășurată sub mesajul „Asigură-te că ajungi acasă. Traversează corect!”, campania își propune, printr-o abordare emoționantă, să le semnaleze vârstnicilor pericolul la care se expun și consecințele ce pot urma atunci când nu respectă regulile de circulație și traversează neregulamentar.
„Planul de proiect a făcut posibilă desfășurarea celor două campanii în apropierea Sărbătorilor de Paște, aspect care a oferit și mai multă greutate mesajului. Mai ales pentru că acum, de sărbători, discutăm despre familie, acasă, cei dragi. În cele două teme adresate copiilor și vârstnicilor, ne-am dorit să creăm un moment emoționant și să le amintim oamenilor ce contează au adevărat. Proiectul Educație rutieră, desfășurat de Poliția Română, a fost un proiect foarte drag nouă datorită importanței pe care o are pentru noi toți, în calitate de participanți la trafic. Apreciem inițiativele instituțiilor de acest gen și încurajăm pe fiecare în sectorul său să aibă în dezvoltare o componentă de educație în mod constant.”, Roxana Necula (Manager de proiect, CEO Complete Media Grup).
Campania are o acoperire națională și se desfășoară integrat, în perioada 01 aprilie – 02 mai 2023, atât offline, prin canalele media TV, radio și OOH, presă scrisă, cât și în digital.